Flash news:
 
<< Înapoi


Iubirea în epoca Facebook-ului (GALERIE FOTO)



21.02.17 de

Aflându-ne în luna iubirii, între cele două mari sărbători: Ziua Îndrăgostiților (Valentine’s Day) și Dragobetele, ne-am gândit să marcăm și noi, la Pecica, acest moment print-un eveniment intitulat „Iubirea în epoca Facebook”, drept pentru care Asociația „Îndrăznește să fii tu!” a lansat o invitație scriitorului arădean Mihail Neamțu, autorul volumului „Vârstele iubirii”.

Evenimentul s-a desfășurat în sala festiva a Primăriei Orașului Pecica, vineri, 17 februarie și au fost prezenți un număr mare de tineri.

Elevii au avut parte de o întâlnire de excepție cu eseistul Mihail Neamțu: publicul tânăr a beneficiat de un dialog deschis cu scriitorul, acesta din urma lansând mai multe întrebări la care tinerii au răspuns în mod original.

Cel mai bun răspuns a venit din partea lui Dimitrie Marin Opșitar, elev în clasa a IX-a și a fost premiat cu un exemplar al volumului „Vârstele iubirii”.

La finalul întâlnirii cu publicul pecican, autorul a prezentat și volumul său.

La eveniment a participat primarul Petru Antal, viceprimarul Miodrag Stanoiov și mai mulți membri ai Consiliul Local. Directorul Casei de Cultură „Doru Ioan Petescu”, prof. Eugenia Pete, a înmânat autorului exemplare din volumele editate de membrii Cenaclului „Lucian Emandi”.

Evenimentul a fost organizat de Asociația „Îndrăznește să fii tu!” și a avut loc cu sprijinul Primăriei Orașului Pecica.

 

prof. Chevereșan Anca




Comentarii
Nume:
Comentariu:



Top news Pecica




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

Ultimele comentarii
ok în 17.10.17
lipseste dumici din poze unde e,
exact în 15.10.17
sau la antal macelaru!ca pana acum
IVANA LUKA în 13.10.17
Buna, Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a v& ...
Sir Joel Williams în 13.10.17
Aveți nevoie de un împrumut de credit financiar urgent? * Transfer ...
pt viziune în 13.10.17
sunt bunic si am facut mate cud,l rancu daca va spune ceva
OCEANICFINANCE în 13.10.17
aveți nevoie de un împrumut autentic în scopuri de afaceri sau ...
Coltec Finance Company Limited în 12.10.17
- Do not need to leverage any assets to acquire capital - No Upfront fee or ...
harry carlos loans în 11.10.17
O zi buna, Acest lucru este de a informa publicul larg că în pre ...
harry carlos loans în 11.10.17
O zi buna, Acest lucru este de a informa publicul larg că în pre ...
intrebare în 11.10.17
liceul ghe.lazar pecica

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891