Început atipic de mandat pentru membrii noului Consiliu Local Pecica (GALERIE FOTO)

Început atipic de mandat pentru membrii noului Consiliu Local Pecica (GALERIE FOTO)

Pecica News v-a prezentat, la câteva zile după alegerile locale din 27 septembrie, posibila componenţă a Consiliului Local Pecica, care a fost confirmată luni.

Măsurile de prevenţie a răspândirii COVID-19 şi-au spus cuvântul şi cu această ocazie: şedinţa de constituire a Consiliului Local Pecica (CLP) a avut loc în cadru închis, aleşii locali purtând mască, mănuşi şi respectând distanţa fizică.

Prefectul Gheorghe Stoian a deschis şedinţa prin videoconferinţă, după care secretara oraşului, Adela Moţ, a făcut prezenţa celor 13 consilieri locali validaţi până în acest moment.

Doi dintre aleşi: Marinela Danicsko şi Daniel Goldea (ambii de la PNL), au absentat din motive de sănătate, amândoi fiind infectaţi cu COVID-19.

Şedinţa a fost prezidată din acest moment de cel mai în vârstă şi de cei mai tineri membri: Gheorghe Sabău, respectiv Andreea Roxana Ciuman-Urban şi Alexandru Daniel Zaharia.

Consilierii locali au depus mandatul pe rând, în ordine alfabetică, cu mâna dreaptă pe Biblie.

Aceştia sunt: inginerul Alexandru Chereş (USR PLUS), medicul veterinar Vasile Chifor (PNL),  economista Andreea Roxana Ciuman-Urban (USR PLUS), antreprenorul Claudiu Iuga (PNL),  maistrul mecanic Dorin Sabin Puta (PNL), antreprenorul şi fostul consilier judeţean Gheorghe Sabău (PSD), antreprenorul Traian  Selegean (PNL), fostul viceprimar Miodrag Stanoiov (PNL), inginerul Radu Totoi (PSD), profesorul Alexandru Daniel Zaharia (PNL) și doctorul în agronomie Zágoni Szabó Andrei (UDMR).

Următorul punct pe ordinea de zi a fost depunerea jurământului de către primarul Petru Antal, care începe cel de al patrulea mandat în fruntea orașului.

Ceilalţi aleşi, care vor fi validaţi în urma demisiei candidaţilor aflaţi în faţa lor pe listele de partid, vor depune jurământul la şedinţa următoare, iar cei bolnavi după vindecare.

Este vorba despre mecanicul Nicolae Demeter, doctorul în agronomie Tóth Attila (ambii de la PNL), jurista Ruxandra Alina Sfăt (PSD) şi educatoarea Toth Brigitta Ana (UDMR), ultimii trei fiind la primul mandat.

„Sper ca viceprimarul Miodrag Stanoiov, care a fost alături de mine în ultimele trei mandate, să fie reales de membrii Consiliului Local Pecica şi să lucrăm în echipă cu toţi consilierii locali, pentru a dezvolta împreună oraşul şi satele aparţinătoare!” – a spus primarul Petru Antal în scurtul discurs ținut la finalul ședinței de constituire a Consiliului Local Pecica.

În formula completă, șase din cei 17 consilieri locali se află la primul mandat.

În Consiliul Local Pecica vor ocupa loc patru doamne (câte una de la PNL, PSD, UDMR și USR PLUS), cu una mai mult decât în legislatura trecută și a crescut numărul aleşilor locali tineri: doi consilieri au vârsta mai mică de 30 de ani, iar alţi doi au sub 40 de ani.

Loading...
CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )