Flash news:
 
<< Înapoi


Drumul dintre pod şi Sânpetru German a fost inaugurat oficial (GALERIE FOTO)



29.07.14 de P.S.

Marţi a fost inaugurat oficial drumul de legătură dintre podul peste Mureş şi satul Sânpetru German.

Tronsonul are o lungime de 5,3 kilometri şi a costat 6,58 de milioane de lei, din care contribuţia Ministerului Dezvoltării a fost de 2,75 de milioane de lei, restul fiind asigurat de Consiliul Judeţean Arad (CJA), instituţie care a finanţat şi construirea podului.

„Acest drum asigură în primul rând legătura dintre cele două părţi ale Mureşului, cele de pe malul drept – Pecica, Turnu, Semlac – cu cele de pe malul stâng – Sânpetru German, Secusigiu, Felnac. Podul va face de asemenea legătura şi cu judeţul Timiş, în condiţiile în care în strategia de dezvoltare a judeţului este prevăzut şi drumul dintre Sânpetru German şi localitatea Gelu (judeţul vecin). Există strategii pe această temă, întocmite cu reprezentanţi ai judeţului Timiş, prin care cetăţenii judeţului vecin să aibă o legătură cu autostrada, pe acest drum şi pe acest pod” a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele CJA după tăierea panglicii inaugurale alături de senatorul Constantin Traian Igaş, viceprimarul Miodrag Stanoiov şi Ilie Cheşa, primarul din Secusigiu (comună de care aparţine Sânpetru German).

„Pentru noi, pecicanii, acest drum înseamnă normalitate, adică reunirea celor două maluri ale Mureşului. Este, de asemenea, foarte important pentru agricultori, care lucrează pământul de o parte şi de cealaltă ale Mureşului, înseamnă dezvoltare şi oportunitate pentru locuitorii comunei Secusigiu, deoarece oraşul Pecica îşi dezvoltă zonele industriale şi sunt convins că vecinii noştri vor absorbi locuri de muncă, spre beneficiul ambelor comunităţi” a spus Miodrag Stanoiov.
Primarul din Secusigiu a adăugat că „odată cu finalizarea podului, era normală şi modernizarea drumului de acces, pentru a pune în valoare legătura cu Pecica. Utilitatea drumului şi a podului este dată atât de legătura cu Pecica, cu tot ceea ce înseamnă o relaţie mai strânsă cu un oraş, dar şi o distanţă mai scurtă faţă de zonele industriale ale municipiului Arad”.

La solicitarea Parcului Naţional „Lunca Mureşului”, prin care trece drumul, parapetul metalic are întreruperi care să permită trecerea mamiferelor mari, mai multe calmatoare de trafic pentru viteza de circulaţie, respectiv subtraversări pentru a facilita trecerea animalelor mici.

La inaugurare a participat şi Cristian Drăgan, administratorul judeţului Arad, precum şi consilieri judeţeni, printre care şi pecicanul Dumitru Enăchiuc.

În ceea ce priveşte drumul care va lega podul de DN7 la ieşirea din Pecica spre Nădlac, preşedintele CJA a spus că lucrările sunt în grafic şi speră ca până la sfârşitul anului să fie inaugurat şi acesta, urmând ca „noua legătură rutieră dintre Banat şi Crişana fiind complet funcţională”.




Comentarii
Nume:
Comentariu:



Top news Pecica




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

Ultimele comentarii
prostanacu' în 07.05.17
Am citit aici despre atatea fenomene fiziologice incat imi vine si mie acum s ...
un nepriceput în 07.05.17
Ar fi bine domnule primar daca s-ar verifica proiectele de amenajare stradala ...
tractoristu' în 04.05.17
Cred ca s-ar intoarce greii literaturii romane in marmant daca ar citi inepti ...
Andreea Cristina în 27.04.17
trupa energy a obtinut si la santana locul 1 la dans de majorete si locul 1 l ...
Da în 20.04.17
E clar la nivelul la care este Antal trebuie sa scrie cineva răspunsuri! ...
Sincer în 20.04.17
Totuși as dori un răspuns primit de la primar!sau dl primar ignora ...
xxl în 19.04.17
Dar de strada 1 care strabate acest SAT cu impozite de oras nu faceti trotuar ...
cgiar în 19.04.17
pai acum 8-9 ani sa promis strand TERMAL laPecica si ::::a ajuns ferma de boi ...
minciuni în 19.04.17
ca de obicei ,primarul,minte cu nonsalanta si face propuneri mincinoase.apa s ...
anonim în 17.04.17
fratilor de politie si jandarmi...... atunci pompierii civili ce au facut la ...

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891