Din 25 noiembrie se golesc şi tomberoanele maro

Din 25 noiembrie se golesc şi tomberoanele maro

Operatorul de salubritate a anunțat administrația locală că începând din data de 25 noiembrie va începe colectarea deșeurilor biodegradabile în orașul Pecica și satele aparținătoare.

Tomberonul maro va fi golit în fiecare săptămână, după următorul program:

– luni – străzile 201-233; marţi – străzile 1, 2, 3, 301-307; miercuri – zona 100 şi străzile 234-247; joi – străzile 308-340; – vineri – zona 400; sâmbătă: zona 500, strada 601 şi satele aparţinătoare Turnu, Sederhat şi Bodrogu Vechi.

Tomberonul maro este destinat DOAR deșeurilor biodegradabile, care includ: resturi de fructe şi de legume proaspete sau gătite; resturi de pâine şi cereale; zaţ de cafea şi resturi de ceai; păr şi blană; haine vechi din fibre naturale (lână, bumbac, mătase) mărunțite; coji de ouă; coji de nucă; cenuşă de la sobe (provenită doar din arderea de lemne); plante de casă; resturi vegetale din curte (frunze, crengi şi nuiele mărunţite, flori); rumeguş, fân şi paie; bucăţi de lemn mărunţit; ziare, hârtie şi carton umede şi murdare (nereciclabile), mărunţite.

Cei care nu au primit încă pubela maro sunt rugaţi să o contacteze pe doamna Mariana Luculescu la sediul Primăriei Oraşului Pecica (clădirea de lângă Policlinică) sau să sune la numărul de telefon 0257-468.323, interior 34.

Programul de colectare pentru celelalte tomberoane rămâne neschimbat.

Loading...
CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus (0 )