Containerul pentru haine de la Juncanu, mutat vizavi

Containerul pentru haine de la Juncanu, mutat vizavi

Cele trei containere unde pot fi depuse haine, pantofi şi jucării folosite, oferite spre donaţie se bucură, în continuare, de succes în rândul pecicanilor.

Montate în decembrie anul trecut, acestea sunt golite în fiecare a doua săptămână de către reprezentanții rețelei naționale și sortate, pentru a ajunge la familii nevoiașe.

Recent, din motive practice, containerul din zona Juncanu a fost mutat de lângă bancă pe partea cealaltă a străzii, în parcarea de vizavi de intrarea în brutărie.

Celalalte două sunt în locul cu care pecicanii din zonă s-au obișnuit deja: în centru în parcarea de vizavi de Policlinică, iar la IRIL lângă benzinărie.

Cei care au haine pe care nu le mai folosesc, dar sunt în stare bună, sunt rugaţi să le depoziteze direct în container (fără plase sau pungi), prin deschiderea cu atenţie a trapei de pe container.

Loading...
CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )