Astăzi are loc Balul Bobocilor Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr”

Astăzi are loc Balul Bobocilor Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr”

Costumele şi toate ţinutele necesare pentru probele de concurs sunt pregătite, scena este decorată în stil retro, iar emoţiile sunt tot mai mari pentru cei 10 boboci ai Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Pecica care se vor întrece în această seară, de la ora 18, la Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu”, pentru titlul de Miss şi Mister Boboc 2019.

Tema din acest an va fi atmosfera anilor 1980-90, cei zece boboci concurenţi fiind: Amalia Asaftei,  Paula Cristina Chiriac, Adelina Furceanu, Lorena Valentina Ghörbe, Diana-Florentina Mihali , Ioana Vlașin, Alex Corlan, Bogdan Goriţă, Eduard Iacobescu, Patrick Filip Leonard Koncsek. Prezentarea fiecăruia o puteţi citi AICI.

Tinerii din clasa a IX-a A (diriginte prof. dr. Nicoleta Dudaş) au pregătit probele deja-clasice, dar nu vor lipsi nici cele supriză, pregătite de organizatorii din clasele a XI-a, coordonate de diriginţi: prof. Petra Berindea (XI A) şi prof. Claudia Balaş (XI B).

Coregrafia dansurilor incluse în spectacol este realizată de prof. Laura Zágoni-Szabó la Clubul Copiilor Pecica şi de prof. Andrei Claudiu Dumitraşcu de la Şcoala de Dans Dum Dance Team, iar decorul scenei este realizat de organizatori, împreună cu directorul adjunct prof. Blazena Karkus.

Evenimentul are loc cu sprijinul conducerii liceului pecican, al Asociaţiei de Părinţi, al Primăriei Oraşului Pecica, al Consiliului Local şi al Casei de Cultură.

Pecica News este partenerul media al Balului Bobocilor şi în acest an.

Biletul de intrare va costa 12 lei, fiind aşteptaţi toţi pecicanii interesaţi.

CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )