Flash news:
 
<< Înapoi


Aproape 300 de preșcolari au dansat pe scena Casei de Cultură (GALERIE FOTO)



16.05.17 de

Zilele Orașului Pecica au debutat cu Festivalul de folclor pentru preșcolari „Păstrători de tradiții”, care a ajuns în acest an la cea de a treia ediție.

La festivalul organizat de Grădinița cu Program Normal nr. 1, cu sprijinul Primăriei Orașului Pecica și al Consiliului Local, s-au înscris și au evoluat scenic nu mai puțin de 285 de copii din județele: Arad, Timiș, Caraș-Severin și chiar din Ungaria.

Festivalul s-a desfășurat pe trei secțiuni: dans popular, soliști vocali si grup vocal, fiind un festival-concurs, a fost prezent și un juriu, format de această dată din următorii membri: prof. Laura Zagoni, prof. Covaci Alina, prof. Toldan Rodica, doctor inginer Anca Mihaela Dicu, administratorul local Monica Velici, reprezentantul Televiziunii Arad, Giorgiana Țentea și, nu în ultimul rând, profesor-coregraf Vasile Peri.

Prezentatoarea festivalului a fost doamna Felicia Stoian, realizator al postului național TVR 3.

La finalul festivalului, copiii au fost răsplătiți cu trofee, diplome și bineînțeles, multe dulciuri.

Din cauza vremii nefavorabile, evenimentul s-a desfășurat la Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu”, parada portului popular având loc pe distanța dintre Grădinița P.N. 1 și locul de desfășurare al festivalului.

Întreaga manifestare a fost înregistrată de echipa TV Arad și va fi difuzată într-o ediție a emisiunii MIC TV, ce se difuzează în fiecare duminică de la ora 12.

prof. Anca Chevereșan




Comentarii
Nume:
Comentariu:



Top news Pecica




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

Ultimele comentarii
Parinte în 20.10.17
Asta a fost cu o profesoara competentă si dedicată elevilor si 5 ...
ioan în 20.10.17
Felicitari pentru ceea ce faceti domnilor profesori avasile si Anca.Reprezent ...
ok în 17.10.17
lipseste dumici din poze unde e,
exact în 15.10.17
sau la antal macelaru!ca pana acum
IVANA LUKA în 13.10.17
Buna, Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a v& ...
Sir Joel Williams în 13.10.17
Aveți nevoie de un împrumut de credit financiar urgent? * Transfer ...
pt viziune în 13.10.17
sunt bunic si am facut mate cud,l rancu daca va spune ceva
OCEANICFINANCE în 13.10.17
aveți nevoie de un împrumut autentic în scopuri de afaceri sau ...
Coltec Finance Company Limited în 12.10.17
- Do not need to leverage any assets to acquire capital - No Upfront fee or ...
harry carlos loans în 11.10.17
O zi buna, Acest lucru este de a informa publicul larg că în pre ...

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891